Ce sunt keloizii și de ce se dezvoltă
Un keloid este un tip de cicatrice ridicată care se extinde dincolo de limitele rănii originale, cauzată de o supraproducție de colagen în timpul procesului de vindecare. Spre deosebire de cicatricile normale care, în cele din urmă, se aplatizează și se estompează, keloizii continuă să crească și să se îngroașe în timp, devenind uneori semnificativ mai mari decât leziunea care i-a declanșat. Aceștia se pot dezvolta după orice tip de traumă a pielii, inclusiv incizii chirurgicale, acnee, puncții, arsuri, mușcături de insecte și chiar zgârieturi minore.
În unele cazuri, keloizii se formează spontan, fără un declanșator identificabil. Keloizii sunt fermi, elastici și ridicați, având o suprafață netedă și lucioasă care poate fi roz, roșie, maro sau mai închisă decât pielea din jur, în funcție de nuanța pielii. Aceștia pot fi mâncărime, sensibili sau dureroși, iar unele persoane pot experimenta o senzație de arsură sau înțepătură.
Locațiile comune includ lobii urechilor, umerii, partea superioară a pieptului, partea superioară a spatelui și linia maxilarului, deși se pot dezvolta oriunde pe corp. Keloizii sunt semnificativ mai comuni la persoanele cu tonuri de piele mai închise, având cea mai mare prevalență la persoanele de origine africană, asiatică și hispanică, sugerând un component genetic puternic în răspunsul excesiv la vindecare.!! Mecanismul exact din spatele formării keloizilor implică un dezechilibru în vindecarea rănilor, în care fibroblastele produc cantități excesive de colagen și proteine ale matricei extracelulare fără semnalele normale pentru a se opri.
Factorii de creștere, predispoziția genetică și răspunsurile imune alterate joacă toate un rol. Un istoric familial de keloizi este unul dintre cei mai puternici predictori că ai putea dezvolta aceștia. Keloizii diferă de cicatricile hipertrofice, care apar, de asemenea, ridicate, dar rămân în limitele rănii originale și adesea se îmbunătățesc în timp fără tratament.
Opțiuni de Tratament și Strategii de Prevenire
Tratamentul keloizilor este provocator deoarece nu există un tratament unic care să funcționeze pentru toată lumea, iar keloizii au o rată mare de recidivă după îndepărtare. O abordare multimodală care combină mai multe tratamente produce, de obicei, cele mai bune rezultate. Injecțiile cu corticosteroizi sunt tratamentul de primă linie cel mai frecvent utilizat, unde triamcinolonul acetonid este injectat direct în keloid la fiecare patru până la șase săptămâni.
Acest lucru reduce producția de colagen, înmoaie cicatricea și poate aplatiza și micșora keloidul în mai multe sesiuni. Tratamentele pe bază de silicon, disponibile sub formă de foi sau gel, sunt o altă opțiune bazată pe dovezi care funcționează prin hidratarea cicatricei și crearea unui mediu occlusiv care modulează producția de colagen. Ele sunt cele mai eficiente atunci când sunt utilizate constant timp de cel puțin trei luni.
Pentru keloizii mai mari sau rezistenți, excizia chirurgicală combinată cu terapia adjuvantă oferă cele mai bune rezultate. Intervenția chirurgicală singură are o rată de recidivă de 50 până la 80 la sută, dar atunci când este combinată cu injecții imediate de steroizi, terapie cu radiații sau terapie prin presiune, recidiva scade semnificativ. Crioterapia, care îngheață țesutul keloid, poate fi eficientă pentru keloizii mai mici și este uneori combinată cu injecții cu steroizi.
Prevenția este mult mai eficientă decât tratamentul pentru persoanele predispuse la keloizi: evitați piercing-urile inutile, intervențiile chirurgicale elective și traumele cutanate ori de câte ori este posibil și utilizați foi sau gel de silicon imediat pe orice rană nouă pentru a reduce riscul de keloizi.!! Terapia cu laser folosind lasere cu colorant pulsator poate reduce roșeața și mâncărimea, în timp ce laserele fracționale pot ajuta la înmuierea țesutului keloid. Cerceii de presiune sunt proiectați special pentru prevenirea keloizilor după intervenția chirurgicală a lobului urechii. Skinscanner vă ajută să fotografiați și să urmăriți progresia keloizilor în timp, documentând schimbările de dimensiune și răspunsul la tratament, astfel încât să aveți un dosar obiectiv pentru consultațiile cu dermatologul dumneavoastră.
